Royal-Silk-Holidays



Utile

02/11/2011

Sistemul de sanatate thailandez

IMG_3120

Sistemul de sanatate thailandez este bine pus la punct, iar normele de igiena din unitatile medicale au standarde inalte.

Thailanda este impanzita de unitati medicale private si de stat, care acorda ingrijire de calitate si ofera chitante, facturi si istoric medical – documentatia necesara pentru decontarea cheltuielilor de catre societatile de asigurari. Toate zonele turistice si marile orase au spitale, clinici si farmacii. Gasesti cu usurinta medici generalisti, iar doctorii si personalul din spitalele mai mari vorbesc de obicei limba engleza.

Spitalele publice pot fi slab echipate sau supraaglomerate. Cu toate acestea, serviciile medicale sunt profesioniste, iar investigatiile se desfasoara repede. Personalul medical este amabil si politicos, dar nu toti angajatii vorbesc limba engleza. Pe langa acestea, sunt numeroase spitale si clinici private – mai scumpe, dar mai libere, cu servicii si investigatii rapide si o comunicare mai usoara. Daca este nevoie, intreaba de “long-piya-barn ekachon” – spital privat.

In Koh Phangan, am experimentat ambele tipuri de unitati medicale: si pe cele private, si pe cele de stat. Initial, am fost indrumati spre Bangkok Samui Hospital, in drum spre Baan Tai. Am completat o fisa cu simptomele lui Vladimir si am fost primiti la consult in 10 minute. Am primit medicamentatie, dar fara rezultat. A doua zi, am mers de urgenta la spitalul public Koh Phangan. Un spital modest, in care asistentele nu vorbeau limba engleza, fara facilitati, doar cu siruri de paturi si ventilatoare. In ciuda acestor lipsuri, Vladimir a fost ingrijit cu seriozitate.

Avea o infectie bacteriana, diagnosticata de doctor din primele secunde. Ne-a internat pe amandoi, pentru a-i face analize si a incepe de urgenta tratamentul. Dupa trei zile de perfuzii si administrare de antibiotic, baietelul era pe picioare. Nu am vazut niciun motiv pentru a-l transfera la un spital privat din Samui. Doctorul vorbea engleza si in cele doua vizite zilnice imi explica evolutia lui Vladimir. Daca nu as fi fost multumita de starea lui Vladimir, ma puteau transporta la un spital mai modern din Samui.

Trei nopti de spitalizare + medicamente + consult si medicamente pentru mine (infectie la ureche) = aproximativ 5000 THB (aproximativ 500 lei).

Bine de stiut

Sistemul de ambulante de urgenta este diferit in Thailanda si, in general, sunt folosite pentru transferul pacientilor. Pentru a apela numerele de urgenta, e nevoie sa vorbesti thailandeza. Daca ai nevoie, apeleaza politia turistica.

Daca ai probleme de sanatate inca de la plecarea din Romania, ia tratamentul cu tine. Dar daca doresti sa previi temperatura si diareea – la adult si copil – mergi la medic in Thailanda. Ca in cazul lui Vladimir, diareea si temperatura pot fi semnele unei infectii cauzate de o bacterie locala. Doctorii sunt obisnuiti cu aceste cazuri.

Problemele de sanatate nu sunt grave, dar se intampla sa apara (de aceea este necesar sa-ti faci in prealabil o polita de asigurari). Sunt infectii bacteriene, probleme digestive, care au o evolutie rapida din cauza caldurii, si accidente de motoscuter. In paralel cu Vladimir, Catalin avea acelasi tip de infectie, dar, fiind adult, a putut sa bea o cantitate mare de apa pentru a o elimina. La noua luni, Vladimir nu putea fi supus unui astfel de tartament, iar infectia lui era mai grava.

Daca nu esti sigur de diagnostic, intreaba. Doctorii sunt foarte politicosi. Cand am fost la Bangkok Samui Hospital, chiar si eu mi-am dat seama ca medicamentele tratau doar efectele: a primit antitermice, antivomitive si ceva pentru refacerea florei intestinale.

Vaccinurile nu sunt obligatorii (nici noi, nici Vladimir nu am facut vaccinuri), iar malaria nu mai pune probleme, mai ales in regiunile turistice. Totusi, fereste-te de insectele care inteapa si de tantari care pot transmite boli. Casele sunt prevazute cu plase la geamuri si usi. Daca nu ai asa ceva, poti cumpara plasa pentru intreaga camera. De asemenea, achizitioneaza spray-uri thailandeze. Foarte bune sunt cele din gama Sketolene.

Hidrateaza-te si expune-te treptat la soare. Umbla cu capul acoperit. Vei vedea ca localnicii se feresc de soare.

Imbraca haine usoare, din fibre naturale, si papuci decupati, de preferinta slapi. Serveste treptat din bucataria thailandeza. Mancarea este foarte condimentata, asa ca trebuie sa-ti obisnuiesti stomacul si flora intestinala cu noul regim. Localnicii cunosc acest lucru si, pentru turisti, prepra mai putin sau necondimentat (chiar si varianta asta este condimentata). Poti comanda si mancare europeana. Pentru copii, nu folosesc deloc curry si sunt foarte grijulii. Pentru Vladimir (9 luni) am comandat piure de fructe si combinatii care nu erau in meniu si am fost servita.

Nu este nevoie sa-ti faci rezerve de lapte praf, pampersi sau mancare pentru bebelusi. Gasesti de toate in orice magazin sau hipermarket (am gasit chiar si lapte din gama NAN pe care-l foloseam). Link-uri utile:

Sanatate: http://www.amazing-thailand.com/Health.html

Politia turistica : http://www.amazing-thailand.com/Police.html

 

Adina Branciulescu este jurnalist freelancer. Publica articole in reviste precum National Geographic, National Geographic Traveler, Harper’s Bazaar, Unica, Esquire, Beau Monde, Glamour, Bolero sau cotidiene precum Adevarul.



About the Author






0 Comments


Be the first to comment!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *