Royal-Silk-Holidays



Locuri

10/11/2011

Thailanda la prima vedere

More articles by »
Posted by:
Tags: , , , , ,
Chipuri-Thailandeze

Thailanda e o planeta facuta de alt Dumnezeu. O calatorie in Thailanda incepe cu o mirare, cu justificata si previzibila exaltare turistica si se termina cu o indragosteala iremediabila. Incerc sa ma consolez cu gandul ca trece euforia, ca trece socul cultural extatic, ca impresiile si expresiile isi vor domoli patetismul. Gresesc.

Thailanda inteapa un pic inca din avion; stewardesele poarta costume traditionale de o eleganta care ar innobila si stalpii de telegraf. Culori care europenilor le par stridente sunt declinate in nuante incredibile, de la apusuri de soare pana la muguri subintelesi… Ca un preludiu la simfonia cromatica ce te asteapta la aterizare.

Traficul din Bangkok? Ala nu e trafic. E o inundatie preistorica. O lava, un torent apocaliptic. Pentru alt trafic, cel cu droguri, se aplica pedeapsa cu moartea. Desigur, doar de la o anumita cantitate in sus, cantitate atent dramuita de traficanti – asa fel incat nimeni n-a fost inca omorat.

Engleza e mult mai putin cunoscuta decat ma asteptam. Oricum, in afara mediului business sau hotelier, e foarte aproximativa. Lumea face oricum „da” din cap. Intrebi ceva in engleza, nu te inteleg – desi lasa impresia – dar zambesc si te aproba. E insa vorba doar de o politete interpretata „à l’occidentale”. Fara biletel cu adresa scrisa cu literele lor, esti pierdut in fata taximetristului. E imposibil sa deslusesti ceva in indicatiile de pe strazi sau sa iti iei puncte de reper. Greseala ar fi sa iei ca repere chipurile… la fiecare colt ai senzatia ca pe ala l-ai mai vazut de cel putin cinci ori de cand te invarti prin piata.

La prima vedere, pare un popor senin, cu zambetul ala omniprezent (presupun, ca jurnalistul carcotas, un dresaj cu scop turistic). Totusi, nu e zambet de fatada, e venit dinauntru. Nu par innegurati de ganduri, de griji, de poveri. Hm, cand voi avea dreptul la o a doua vedere, atunci poate o sa inteleg. Explicatia seninatatii o fi budismul, filozofia acceptarii si a caii de mijloc ridicata la rang de toleranta totala. Care inseamna ca „esti ce esti” si asadar asta este „ceea ce trebuie sa fie”. Acceptarea o fi strada spre Nirvana.

Ziua de temple – si primul impact adevarat cu ce isi imagineaza cineva ca e Thailanda. Buddha declinat in zeci de ipostaze. Incerc sa o depistez pe cea „convenabila”, Buddha pasnic, senin, pe calea cea buna, calea de mijloc. Budismul a prins in Occident, cred, ca un fel de raspuns la prea multele contradictii. O cautare de esential, poate, sau de echilibru. Pana la urma, religia asta – in numele careia nu s-a purtat niciodata vreun razboi – e mai degraba o filozofie. Cu efecte profunde, teribile si benefice asupra oamenilor.

Si atat de toleranta, incat Buddha primeste ofrandele oricui. Am stat un pic de vorba cu el, desculta si ingenuncheata: daca e sa ma accept asa cum sunt, l-am rugat sa fie atat de bun incat sa ma ajute sa inteleg ca asta e calea necesara. Sper doar sa fi fost si el multumit de ofranda din partea unei mari derutate in materie de orice religie.

E o simpla iluzie ca iti poti aminti un nume thailandez, rostit sau scris. Limba thai e tonala si analitica, cu ortografie complexa, semne relaționale si o fonologie distinctiva. Mai mult, e compusa din cateva registre distincte pentru diverse contexte sociale: thailandeza de strada, informala, folosita intre rude apropiate si prieteni; cea eleganta, respectuoasa, folosita in forma simplificata in presa; thailandeza retorica (folosita in discursurile publice), cea sacra si cea regala. Cei mai putin educati pot vorbi numai la primul nivel, si putini sunt cei ce pot vorbi formele sacra si regala.

Ce mai, o complicatie extrem de dificil asimilabila de catre expati. Geo, bulgarul, e aici de cinci ani, insurat cu o thailandeza, si de doi merge la scoala; abia daca stapaneste lexicul de baza. In schimb, grafia lor e extrem de decorativa, am luat ziare sa impachetez in ele cadourile pentru cei de acasa.

Am asistat la un spectacol grandios – cu dansuri, muzica, acrobatii; cu flori, fete si baieti cu aripi paietate; cu ploaie pe scena, baloane peste capetele spectatorilor, cu capre, gaini, porumbei – fara mare tragere de inima. Blazarea europeana sau oboseala informationala m-au facut sa nu rezonez cu butaforiile. Industrie cabotina de distrat turisti pe banda. Prea pitoresc. Am alte notiuni despre pitoresc. Si nu-mi place folosirea animalelor ca entertainment, nu stiu unde e granita ferma intre ce pot face animalele pastrandu-si demnitatea si ce nu.

La masa. Mai intai, iti redefinesti dumneata notiunile de picant. „Medium” e de nesuportat. „Hot” e deja letal. Desi thailandezii sunt foarte flatati daca oaspetii rezista la jarul incandescent din farfurie fara sa clipeasca, la capitolul asta n-am reusit sa fac figura buna de musafir. Ma rog, nici nu m-am straduit. Daca tot sunt alergica la seafood, alune si hot spice-uri – ceea ce pare aiurea pentru turistul in Thailanda: sa fii acolo si sa mananci doar copanele fripte europeneste si orez chior e o blasfemie – ma resemnez si mi-o trec la bile negre. Ma consolez cu fructe si cu alte experimente senzoriale olfactive si vizuale, cum ar fi plantele, florile, frunzele; unde te uiti e o imersiune intr-o lume vegetala bogata – ce zic bogata, acolo e un orgasm botanic coplesitor.

Rataceala in Phuket. Un pic de razvratire fata de programul semi-impus, aproape o ora de hoinareala nocturna departe de grup, de una singura. Rebeliune de turist smecher: „E once in a life time, bai, eu n-o sa mai ajung aici vreodata, hai sa vedem pana unde intind curajul?” Da, am avut emotii, dar nici un pic de teama. O simpla comparatie cu Ferentariul la aceeasi ora ma relaxeaza instantaneu.

Am avut grija, la regrupare, sa dau vina pe altii, cum ca nu ne-am inteles cu privire la locul de intalnire. A fost ora mea, de imersiune in alt univers. Populat de vanzatorii de mancare, lumini, sunete, mirosuri. Trotuare inguste, si mai mult ingustate de bucatarii ambulante improvizate pe motorete, sau gherete unde se pregatesc supe vandute in pungute de plastic… spaghete de soia… coltunasi stravezii… zeci de condimente… rate atarnate pe sfoara… fum. Tot timpul prajesc carne (sau ceva ce pare carne), amesteca, toarna, framanta movilite de carne fiarta si de chestii irecognoscibile pentru europeni.

Insasi esenta bucatariei e alta, nu exista felul intai, felul doi. Daca nu ti le pui in castronase separate, parca mananci un fel de terci continuu. Nu se pune la masa cutit, adica „arma”, ci doar furculita (ce tine loc de cutit si lopatica incarcatoare, nu ai voie sa o bagi in gura, e ca si cand ai manca la noi cu cutitul) si lingura, ce tine loc de furculita europeana. E mai simplu decat suna.

Orezul nu e menit sa fie alternativa painii (inexistente, la fel ca lactatele – of, ce-am mai tanjit dupa o bucatica de telemea!), ci face parte din ingredientele bucatelor, la fel ca pastele din faina de soia sau din orez. Iar curry… o simfonie de vreo 12 mirodenii. Preparea lui e criteriu de selectie matrimoniala. Cand un baiat vrea sa gaseasca nevasta, asculta pe sub ferestrele bucatariei iubitei cu ce ritm bate condimentele in mojar… Daca e lent, in doru-lelii, e o lenesa.

Thailandezii par un popor in vesnica miscare. Nu stau. Tot timpul par a avea ceva de facut. In primul rand, mananca. O pofta de mancare fara orar, fara pauze, fara incetare. Mananca non-stop. Si cum pot fi atunci asa de slabi?!

Ma simt gigantica. Umilita ca nu exista masura mea la hainele traditionale din magazinul – de data asta complet non-turistic – in care am fost dusa in ultimele ore de un ghid induiosat de insistentele mele folclorico-disperate. Ma aleg, resemnata, doar cu o fusta-pantalon. Bine, plec din Thailanda si cu esarfele de la Jim Thompson – creatorul unui imperiu al matasii pervers de sublim. Dar asta e alta poveste, alta indragosteala.



About the Author






0 Comments


Be the first to comment!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *