Royal-Silk-Holidays



Experiente

18/03/2016

Maimuţele de la Haad Khom (Koh Phangan)

More articles by »
Posted by:
Tags: , ,
maimutele de pe haad khom koh phangan

Gin mi-a zis de câteva ori că pe Haad Khom sunt multe maimuţe, dar până azi-dimineaţă nu le-am zărit (şi am venit aici aproape zilnic, timp de două luni).

Pentru prima oară în viaţă am văzut cu ochii mei maimuţe în libertate – deci, nu vorbesc de maimuţe văzute la televizor,  la grădina zoologică, legate şi folosite de localnici ca să coboare nuci de cocos. Nu vorbesc nici măcar de maimuţele din Krabi, atât de obişnuite cu oamenii, încât te pândesc să-ţi fure mâncarea de pe masă (cu tine la masă!) şi care au ajuns teroarea hotelierilor.

Cred că ne-au urmărit ceva timp ascunse prin copaci până să iasă pe plajă, dar în cele din urmă şi-au făcut curaj şi au început să se alerge unele pe altele şi să caute de mâncare în apropiere de noi. Era încă devreme, şi poate că liniştea şi lipsa agitaţiei le-a dat curaj. În afară de noi, mai erau un tată şi un fiu şi ei au fost primii care le-au observat – s-a întâmplat ca una să scuture o creangă exact în capul lor. După ea, mai sus, în copac, am mai văzut alte două şi mai multe venind de prin copacii din spate.

Era un grup numeros, de vreo 12 maimuţe: două maimuţe mari, duble faţă de celelalte, o grămadă de maimuţe mai mici, gălăgioase şi cu multă energie şi am zărit şi două femele care îşi purtau puii agăţaţi de ele (li se vedea doar căpşorul de un maro închis), spre marea bucurie a lui Vladimir care nu se mai sătura să le privească. “Uite, mami, faţa puiului de maimuţă seamănă cu a noastră”, mi-a strigat.

S-au hârjonit vreo jumătate de oră pe plajă, au scormonit prin nucile de cocos căzute şi crăpate, mâncând miezul alb, după care au fugit pe terasa unei case pe unde nu ştiu ce răutăţi or fi făcut. Nu le mai vedeam, dar le auzeam ţipetele.

Le-am privit, le-am filmat şi ne-am bucurat de joaca lor. Din păcate, nu am avut la mine decât telefonul cu care să surprind momentul, aşa că îmi cer scuze pentru calitatea imaginii şi a filmărilor.



About the Author






0 Comments


Be the first to comment!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *