Royal-Silk-Holidays



Oameni

04/12/2013

Chao lea: ultimii oameni ai marii

More articles by »
Posted by:
Tags: , , ,
Rit in longtailboat

Chao lea, poporul care odinioara traia liber in apele Asiei de Sud-Est, care se nastea si murea in barci trebuie sa se adapteze la viata sedentara. Sa fie cantecul de lebada al chao lea?

Foto (sus): Catalin Gruia

Pasim pe insula lor fara sa stim cum vom fi primiti. O femeie isi ia repede leaganul in care-i doarme copilul, fuge si se ascunde. Un barbat se uita incruntat la noi, altul ne intoarce spatele. Sunt banuitori, ne privesc in tacere, uneori chiar dusmanos. Stim ca acesti chao lae („oamenii marii”) nu ne doresc acolo, ca nu vor ca insula lor sa fie calcata de straini, asa ca nu am venit singuri, ci insotiti de Rit, la randul lui un chao lae. Pe insula Bulone Don sunt 70 de familii, de aproximativ opt membri, care traiesc intr-o societate inchisa, in care-si pastreaza modul de viata si raditiile si nu doresc amestecul strainilor. Statutul de rezervatie al insulei ii pune la adapost de influentele exterioare, dar felul lor de viata nomad, esenta sufletului chao lae, a disparut pentru totdeauna.

Chao lae: scurt istoric

Secole de-a randul, chao lae-ii s-au nascut, au trait si au murit in barcile lor, kabang, venind pe uscat doar in sezonul ploios, in timpul musonului, cand locuiau pe langa tarm in case ridicate deasupra apei, pe piloni. Nu apartineau nimanui. Patria lor era kabangul, iar comunitatea, familia. Strabateau liberi apele Asiei de Sud-Est, erau pescari si scufundatori neintrecuti, navigau din insula-n insula sa-si vanda marfa si faceau schimburi cu negustorii chinezi sau malaezieni. „Mokenii se nasc, traiesc si mor in barcile lor, iar cordonul ombilical al pruncilor e aruncat in mare” , spune un poem epic al nomazilor marii din Myanmar. Dar, au venit vremuri grele pentru ei. Au fost hartuiti de englezi, japonezi, thailandezi si birmanezi, retinuti ca sa-si plateasca taxele, alungati de pescarii braconieri, obligati sa lucreze in mine si la ferme, inchisi pentru ca nu aveau premise, li s-au confiscat barcile, vitale pentru modul lor de viata, si chiar au transformati in opiomani si alcoolici de negustorii care voiau sa-i pastreze dependenti.

ADANC, IN INSULA In seara asta va fi sarbatoare pe Bulone Don si un grup de femei, asezate pe doua randuri, face repetitii de dans. Este o succesiune destul de usoara de gesturi ale manilor si de pasi care se tot repeta. Lumea este bine dispusa in jur si ne primeste fara probleme, chiar si cu aparatul de fotografiat. „Dansul este foarte important in cultura noastra”, ne spune profesorul de engleza de pe insula, care ne insoteste in descoperirea noastra. „Aduce noroc si bunastare.”  Prezenta lui Vladimir este binevenita, pentru ca femeile ii zambesc si-l iau in mijlocul lor. Pe masura ce ne adancim in insula, intalnim femei si copii prietenosi, unii pronunta cateva cuvinte in limba engleza, invatate la scoala. Locuitorii de pe Bulone Dom sunt saraci, dar este o saracie asumata. Este pretul pentru a fi lasati in pace si pentru a trai cum vor. Casele sunt mici si ingramadite si, in spatele lor sau intre ele, sunt munti de mizerie. Cand ploua, cred ca nici nu se poate umbla din cauza noroiului. Peste tot intalnim capre. In turme sau solitare, ne-au intampinat inca de cand am coborat din barca si le-am gasit pascand in curtea scolii. Pe insula sunt cateva sute de capre, care alaturi de peste, pui si rate sunt hrana de baza a locuitorilor. Pana cum patru ani nu au avut generatoare si luminau cu lampa. Anul trecut au primit de la guvern (avantajele statutului oficial de rezervatie) o statie de filtrare a apei de ploaie. Pana atunci, au baut doar apa de ploaie fiarta. Pe un deal, contrastand cu saracia satului care se intinde la poalele lui, se lafaie cateva panouri solare nou-noute, donatia unei companii de bauturi energizante.

SEDENTARIZAREA NOMAZILOR Flotile ale nomazilor marii mai plutesc inca prin apele Myanmarului. Dar sunt tot mai putine si strict supravegheate de autoritatile militare. Sunt precauti, evita strainii, pe turistii care-i privesc ca la gradina zoologica si sunt mereu in alerta din cauza controalelor navelor militare birmaneze. Oceanul nu se mai intinde liber in fata lor. Guvernele au cautat sa-i sedentarizezee prin orice mijloace, de multe ori cu forta sau asezandu-i in rezervatii, cum s-a intamplat si in Thailanda. Aici, majoritatea populatiei chao lae traieste pe coasta insulei Phuket – grupuri etnice chao lae de „mokleni” si „urak lawoi” – si in sudul insulei Surin -„mokeni” -, declarata parc national, unde duc o viata seminomada. „Legarea lor de pamant” s-a intamplat, in principal, din cauza situatiei politice din Myanmar de acum 30 de ani (dictatura militara) care i-a fortat sa abandoneze circulatia traditionala pe mare, pe coastele Thailandei si Myanmarului, pana in Marea Andaman. Un alt motiv a fost pescuitul industrial care a distrus multe dintre resursele lor. In zilele noastre, pescuiesc, dar nu la nivel comercial, cu restrictii asupra activitatii, culeg fructe de mare, colectioneaza scoici pentru perle si suveniruri. Unii incearca sa-si conserve macar o parte din modul de viata chao lae, altii formeaza grupuri rau famate prin orasele mari. Cei mai norocosi s-au adaptat schimbarilor, ca familia lui Rit, cel care ne-a adus aici.

Chao lae moderni

Rit locuieste pe insula Koh Bulon Lae, unde localnicii sunt majoritari chao lae. Insula este insa turistica, iar ei si-au deschis afaceri, restaurante si locuri de cazare, si au renuntat la modul de viata pastrat pe insula de la doar 20 de minute. Familia lui mi-a atras atentia din prima saptamana cand am venit aici: o mana de frati si surori seriosi, muncitori, uniti si puternici prin familie. Casele lor sunt invecinate, iar copiii lor cresc si se joaca impreuna. Tot timpul, unul dintre ei o poarta in brate pe fetita de un an a lui Ritz si este urmat de ceilalti trei dracusori neastamparati. Sora Jasa conduce restaurantul « Chao Lae », iar fratii ei sunt pescari si uneori plimba turistii cu barca. Seara, o ajuta si ei cu gratarul sau servesc in restaurant. Sunt cei mai gospodari si, cred ca, cei mai avuti de pe insula. Intr-o dupa amiaza cand era mai libera, Jasa mi-a povestit ca in familia ei se mai vorbeste inca limba chao lea si ca-si au radacinile prin Indonezia. Nu mai stie mare lucru despre stramosii ei nomazi, dar mi-a povestit ca s-au asezat in insula Lipe, apoi in Langkawi (Malaezia) si, acum 30 de ani, aici. Nu era decat un copil, avea opt ani pe atunci, dar isi aminteste ca insula era pustie. In timp, si-au ridicat casele, apoi au venit turistii, Jasa si-a deschis restaurantul si, la jumatate de an, au pus cu totii umarul sa deschida resortul Chao Lea Homestay. De atunci, familia lor de chao lae a devenit din ce in ce mai instarita.

FINAL Dupa trei ore, parasim insula Bulone Don. Ne luam ramas bun de la profesorul de engleza si de la grupul de eleve care nu se mai despart de mine si de aparatul meu de fotografiat. Ne urcam in barca lui Rit si plecam inapoi spre insula noastra, unde restaurantele mai au inca becuri de la Anul Nou, turistii merg la barul de pe plaja, iar locuitorii chao lae isi vad in liniste de micile lor afaceri de familie. Impresiile si senzatiile sunt puternice. De acum, de fiecare data cand voi sta in fata bungaloului admirand marea, ma voi gandi ca pe una dintre multe insule care ne inconjoara, la doar cateva zeci de minute de mine, sunt oameni care nu ne vor, care vad in noi un pericol pentru modul lor de viata, care au preferat sa se inchida pe un petic de pamant  pentru a putea fi, in sfarsit, liberi.

Stiai ca…

Populatia chao lae a devenit cunoscuta in lume in urma tsunamiului de pe 26 decembrie 2004, cand in insula Phuket a murit doar unul singur dintre ei: din cauza panicii, au lasat in urma un barbat handicapat fizic. In folclorul lor se spune ca, atunci cand apa se retrage brusc, cum s-a intamplat pe 26 decembrie, va veni „valul care mananca oameni.” Ei s-au refugiat intr-un templu budist aflat la inaltime. Acum sapte ani, pe Bulone Don a venit un tsunami mare, insa nu a murit nimeni pentru ca populatia s-a retras imediat pe inaltimi. De atunci, insula este impanzita cu indicatoare pe care scrie „Tsunami evacuation.”

 



About the Author






0 Comments


Be the first to comment!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *